Cetatea Timișoarei

Cetatea Timișoarei a trecut, de-a lungul timpului, prin diferite etape. Bazele ei s-au pus perioada secolelor X-XII, când aceasta avea forma precum cea a fortificațiilor avare, adică era construită din pământ amestecat cu pietre. În perioada respectivă, rezistența cetății se baza pe șanțurile cu apă din jurul ei. Cetatea s-a consolidat odată cu construcția castelului Regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, în secolul XIV.

Stăpânirea otomană

În secolul XV, mai precis între 1462 și 1467, cetatea a fost asediată de turci, însă nu și cucerită. La a treia încercare în 1952, turcii pun stăpânire pe cetatea care va găzdui garnizoane otomane până în secolul al XVIII-lea. După cucerire, realizând importanța strategică a Timișoarei, turcii au refăcut cetatea prin îmbunătățirea structurii zidului, refacerea turnului de apă, ridicarea de întărituri și săparea de șanțuri adânci.

Stăpânirea austriacă

Cetatea este eliberată de austriecii care se aflau sub conducerea lui Eugeniu de Savoya, în 1716. Încă de la început, aceștia au fost interesați de dezvoltarea cetăți, iar prima acțiune a acestora a fost repararea zidurilor distruse în asediu. Cu toate acestea, la scurt timp după, a fost conceput și realizat un sistem de apărare, după modelul fortificațiilor de tip Vauban, pentru a face față noilor tehnici de luptă. Astfel, suprafața orașului era de două ori mai mare decât cea din perioada medievală. În plus, chiar și dispunerea străzilor și ordinea clădirilor erau realizate după rațiuni militare.

Cetatea avea atunci două piețe: Piața Domului și Piața Paradei. Cea dintâi găzduia bisericile administrației și case private, iar cea de-a doua avea caracter militar. Tot atunci au fost construite și câteva din clădirile reprezentative pentru Timișoara: Domul romano-catolic şi Palatul Episcopal, Biserica ortodoxă din Piaţa Unirii, Primăria și Cazarma Transilvaniei. În perioada respectivă au fost întemeiate și suburbiile Elizabetin, Iosefin și Fabric, care erau separate de cetate printr-un teren neconstruit, parte a sistemului de fortificații.

Cetatea în 1848

În anul 1848 cetatea se afla într-o stare de degradare, iar pentru că fusese construită pe un teren mlăștinos, apa adunată în șanțuri dăuna sănătății populației. Din acest motiv, apa din șanțuri a fost evacuată, însă acest lucru a scăzut din rezistență. În plus, zidul cetății s-a scufundat și el din cauza propriei greutăți. Toate acestea și progresul tehnicilor de asediu au făcut ca singura clădire sigură din cetate să fie spitalul. Magazia de provizii, cazarma cetăţii, casele particulare și chiar și aprovizionarea cu apă erau în pericol.

Defortificarea

Defortificarea cetății are loc începând cu anul 1892. În acea perioadă, fortificările ocupau 1.380.460 m2. În plus, la suprafața pe care nu se putea construi se luau în calcul și împrejurimile zidurilor. Arhitecţii oraşului au conceput mai multe planuri de sistematizare și a rămas în picioare acela care presupunea o structură radica-concentrică, cu in bulevard care să aibă aproximativ același contur precum ce al zidurilor orașului. Prima etapă a demolărilor are loc între 1899 și 1902, iar cea de-a doua între 1906 și 1910. Terenurile eliberate au primit diferite întrebuințări, pe suprafața acestora construindu-se clădiri precum: Liceul de Fete, Liceul de Băieţi, Banca de Stat, Poşta centrală, precum şi bulevardele necesare conectării cetăţii cu cartierele înconjurătoare.

Surse: enciclopediaromaniei.ro, banaterra.eu

Foto: art-historia.blogspot.ro