Francesco Illy, fondatorul Illycaffè, a fost timişorean

Timisoara in orice colt de Romanie > povestile noastre > Francesco Illy, fondatorul Illycaffè, a fost timişorean

Puţini oameni ştiu că Francesco Illy, inventatorul maşinii automate de cafea şi fondatorul concernului Illycaffè, se trăgea tocmai din Timişoara. 

La 7 octombrie 1892, într-o familie catolică din cartierul Iosefin din Timişoara, se năştea Illy Ferencz. Opt zile mai târziu, Illy János, de origine maghiară şi tâmplar de meserie, şi Rössler Aloisia, de origine germană, îşi botezau fiul la Biserica romano-catolică din cartierul timişorean numit după Iosif al II-lea de Habsburg.

Ferencz a fost crescut la Timişoara, unde a studiat economia, iar după finalizarea şcolii secundare s-a mutat la Viena şi a lucrat pentru două mari companii transilvănene. În 1914, pe când avea 22 de ani, el este recrutat în armata austro-ungară şi luptă pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial. După război, se stabileşte la Trieste şi se căsătoreşte cu o localnică. Tot la Trieste, Ferencz Illy, care avea să adopte prenumele Francesco de atunci înainte, începe să lucreze cu companii specializate în prelucrarea şi comercializarea de cacao şi cafea.

Astfel, în 1930, Illy ajunge să inventeze propria metodă pentru a menţine prospeţimea şi calitatea cafelei prăjite, aceasta putând fi transportată fără probleme către alte colţuri ale lumii, nemaifiind nevoie să treacă prin procesul de prăjire la destinaţie. În anul 1933, Illy pune bazele Illycaffè, concernul care a inventat prima maşină automată de cafea din lume. Illeta, căci aşa se numea aparatul inventat de timişorean, înlocuia apa presurizată cu aburul şi este precedesorul espressorului de cafea din zilele noastre, nelipsit din marile cafenele.

627x0

În 1956, Francesco se stinge din viaţă, la Trieste, iar conducerea Illycaffè este preluată de fiul său, Ernesto Illy. Astăzi, compania a ajuns la a treia generaţie, în fruntea ei aflându-se nepoţii timişoreanului, Andrea şi Riccardo Illy, iar cafeaua Illy este servită în peste 140 de ţări din lume. La 23 aprilie 2013, în semn de recunoaştere pentru întreaga activitate şi pentru creşterea renumelui oraşului de pe Bega în lume, Francesco Illy primeşte titlul de cetăţean de onoare (post-mortem) al Timişoarei.

(Foto: Adevărul/Illy.com)

Sursă: 12 şi 3