Gara de Est din Timișoara

Timisoara in orice colt de Romanie > povestile noastre > Gara de Est din Timișoara

Gara de Est din Timișoara datează din anul 1876, an în care a fost construită și linia ferată spre Orșova, care reprezenta, totodată, o legătura cu București, Sofia și Istanbul. „Bătrâna şi buna” gară „Fabric” sau „Gara Mică” este a doua gară ca importanță, după gara din Iosefin.

Gara mică a preluat o mare parte din traficul gării din Iosefin, în special cel de marfă. Aceasta asigura întreprinderi şi fabrici din zonă, atât cu materiale şi mărfuri care erau aduse prin intermediul căilor ferate, cât şi cu distribuirea produselor instituțiilor respective.

Tot în „Gara Fabric” exista și o linie care făcea legătura cu reţeaua liniilor de tramvai (legătură care se poate vedea și azi) având același ecartament. În acea perioadă existau și câteva locomotive electrice, de mică putere, care puteau duce până la patru vagoane de câte 10-15 tone, pe două osii, fiind prevăzute cu tampoane și cuple. Vagoanele erau preluate de pe linia de racordare la rețeaua de tramvai. Toate acestea traversau piața Traian și îți anunțau prezența prin sunete diferite față de cele ale tramvaielor.

Datorită ascendenței sale, gara s-a extins în anul 1899, iar în acest proces s-a mărit atât clădirea, cât și numărul de linii. Clădirea în sine era constituită dintr-un corp principal, cu parter și etaj și din două corpuri secundare. În incinta ei locuia și șeful de gară. Gara era și locul unde staționau birjele și, ulterior, automobilele. Cea mai recentă schimbare majoră a clădirii a avut loc în 1970, cât a fost etajată complet. Pasarela care încă se folosește, face legătura cu cartierul Rudolfsheim, înspre Calea Lipovei.

Surse: pressalert.ro, adevărul.ro

Foto: ratt.ro